Nuntă Nour și Mihai

Pe Nour și pe Mihai i-am întâlnit la o terasă din Centrul Vechi. Cu Mihai vorbisem în prealabil la telefon iar întâlnirea a avut loc la insistențele mele. Mărturisesc că nu mi-a fost ușor să-l conving să ne întâlnim. Poate părea ciudată insistența unui fotograf de a dori să-și cunoască viitorii miri înainte de nuntă. Personal cred că acest lucru e foarte important pentru ca fotograful să nu reprezinte pentru miri un simplu nume ci o persoană pe care deja o cunoști și în față căreia te poți astfel simți în largul tău. Imaginați-vă cât de ciudat poate fi să îți întâlnești fotograful abia dimineața din ziua nunții.

Cred că unul din motivele pentru care Nour și Mihai au venit la întâlnire a fost și de curiozitate să vadă cine e tipul ăsta care ține morțiș să ne vedem. ”Chimia” dintre noi s-a închegat repede și vreo două ore am povestit despre vrute și nevrute. Ne-a luat vreo 10 minute să stabilim detaliile nunții iar restul timpului l-am petrecut povestind la o bere.

Pe 23 iunie Nour și Mihai s-au căsătorit iar eu am încercat să mă folosesc cât mai bine de cele două ore petrecute atunci cu ei pentru a surprinde cât mai bine ziua nunții lor. Sper că am reușit!

PS Dacă povestea de mai sus ar fi să aibă o morală ar fi următoarea: nu refuzați invitațiile la bere ale unui fotograf! Aveți doar de câștigat de pe urma lor.

Adresa dvs. de email nu va fi publicată sau distribuită. Cămpurile obligatorii sunt marcate *

*

*

Sus Contactează-mă Share pe Facebook Trimite pe Twitter Trimite prin email unui prieten