Trash the dress Diana și Mihai

Prima oară, când ni s-a spus despre TTD, am crezut că este vreun insecticid pe care trebuie să-l cumpărăm, după care să aflăm că este vorba de sesiunea foto după nuntă.

 Ok, zis și făcut, stabilim o zi în care să mergem spre Sighișoara, ne facem valizele și plecam la drum. Sunt întrebat de Diana dacă vreau să punem GPS-ul din fața blocului, dar macho-ul din mine a răspuns ferm “NU!!!!! Îl punem de la jumătatea autostrăzii București-Pitești!”. Sunt sigur că întrebarea voastră este “De ce prin Pitești?” – ei bine….de ce nu (sau altfel spus…din greșeală)!

 Buuun, pe drum toate bune și frumoase, inclusiv vremea și, când eram aproape de Sibiu, primim un telefon de la Andrei care ne spune “Fraților, voi veniți azi spre Sighișoara, nu? E posibil să nu facem nimic pentru că aici plouă de rupe pământul!”…Mă uit afară, în ideea că poate iar am greșit drumul și mă duc de fapt spre Timișoara, dar era soare și frumos în continuare. Tot vorbind cu Andrei, ne “amenința” cu furtuna vieții și cu ploaia torențială despre care noi credeam că e un mit, asta până în apropiere de Sighișoara, unde, fix la intrarea în oraș, ne-au întâmpinat două pârâiașe create de ploaie prin mijlocul străzii. Aparent, chiar a plouat, dar afară se făcuse frumos și era soare iar eu cred că e același cu care am venit noi pe drum.

 Ce a urmat după aceea – o sesiune foto minunată, doi fotografi care se pricep la ceea ce fac și din ce ne-am dat noi seama, se iubesc mult, vreme perfectă pentru poze (nori de furtună pe fundal și lumină bună din spate), cățel fericit că a descoperit niște bălți prin care să țopăie și mâncare “naturală” de la vaci. Cât despre mine și Diana…eram fericiți ca ne-am îmbrăcat în costum și rochie doar pentru a face fotografii, nu pentru încă o seara cu 180 de invitați.

 Așa că, uzi la picioare (noi) și verde-galben pe la bot (Pif), ne-am luat rămas bun de la dragii noștri, Dana și Andrei (a.k.a. AnDa Photo team), și ne-am refugiat romantic, în cameră, la un ceai cald și o pizza …ok, recunosc, doar pizza.

Diana și Mihai

Adresa dvs. de email nu va fi publicată sau distribuită. Cămpurile obligatorii sunt marcate *

*

*

Sus Contactează-mă Share pe Facebook Trimite pe Twitter Trimite prin email unui prieten