Eu, mireasa, visam la o singură poză legată de sesiunea foto. O fotografie pe un aeroport părăsit, eu uitându-mă în zare, trăgând un fum dintr-o țigaretă… boem și misterios. El, mirele, avea în cap următorul scenariu: căldură mare mon cher, poziții studiate și chinuite și mulți, mulți nervi … Nimic misterios în asta.
Ce a fost în realitate? Noi doi la 4 ace … de fapt la milioane de ace. În caz că vă întrebați “Cum adică milioane de ace? Cât de dichisiți puteați să fiți?” aflați că într-un lan de grâu ești tot timpul la milioane de ace. Da, ne-am pozat într-un lan de grâu unde a fost cel puțin amuzant cu atât mai mult cu cât am avut și coloana sonora … Au curs claxoanele, urările de bine și casele de piatră ur(l)ate de trecători în drum spre mare.
“Gata cu grâul. Să fie cu vie!” spuse Bacchus. Podgoria Murfatlar a fost următoarea oprire. Soarele pe cale să apună, noi doi și două pahare de vin roșu. Ce ar fi putut să iasă prost? Nimic. În schimb rezultatul a fost o ședință foto amuzantă, boemă, misterioasă, deloc nervoasă și doar un pic de tot călduță.
Arta cere sacrificii și baba (dar mai ales moșul) suferă la frumusețe, nu?
Cristina și Nicu