Andra știa încă de la prima noastră întâlnire în care urma să discutăm detaliile nunții că își dorește o ședință foto de nuntă inspirată din clipul Breakfast at Tiffany’s al celor de la Deep Blue Something.
Ne-am imaginat ce frumos ar fi să punem masa direct pe trotuar pe un bulevard aglomerat, să avem majordomul elegant îmbrăcat care ne servește șampanie în văzul trecătorilor. Nu suna deloc rău nici ca mireasa să sosească călare.
Până la urmă, exact ca și în clip, am ajuns să punem masa direct pe iarbă. Diferența a fost că noi eram în parcul Izvor, n-am reușit să angajăm vreun majordom și nici n-am avut argintărie sau masa aia mișto de stejar. Cu o recuzită autentic românească, combinând șampania cu berea spre disperarea paznicului care ne-a avertizat că nu putem consuma alcool în public, am reușit să facem o ședință foto haioasă și foarte relaxată.